Ştiaţi că… Găurile negre sunt invizibile?
Aici nu există timp sau spaţiu şi se crede că ar fi poarta spre alte universuri. Dacă intri într-o gaură neagră, vei simţi că eşti turtit din parţi şi tras de cap şi de picioare. Dar nimic nu supravieţuieşte acolo, ci este sfărâmat în particule atomice.
Nici măcar radiaţia electromagnetică nu poate scăpa dintr-o gaură neagră şi are în centrul ei o regiune cunoscută drept „singularitate”.
Conceptul de obiecte al căror câmp gravitaţional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima oara propus în secolul al XVIII-lea de către John Michell şi Pierre-Simon Laplace.
Găurile negre de masă stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieţii lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea de stele precum şi prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.
Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare, studiind interacţiunea lor cu stelele companion.