Ştiaţi că… Durata de viaţă a unei papile gustative este de 10 zile?
Limba este un organ musculos, acoperit de mucoasă, foarte mobil, cu sensibilitate tactilă mare, aflat în cavitatea bucală a animalelor şi omului. Limba este dotată cu un tip special de chemoreceptori – mugurii gustativi, este considerată “organul simţului gustativ”, în acelaşi timp are un rol imporatant şi în olfacţie.
Mucoasa care acoperă limba este continuarea mucoasei cavităţii bucale pe care se află papilele linguale, prelungiri cu forme diferite.
Papilele gustative în formă de ciupercă sunt terminaţiile nervilor glosofaringian şi facial cu rol senzitiv: tactil, termic şi gustativ.
Pe marginea limbii se află papilele – Papillae vallatae ce sunt înconjurate de un brâu de glande salivare, pe când papilele lamelare, dezvoltate la cabaline, nu sunt prezente la toate mamiferele.
Potrivit cercetătorilor un adult are, în medie, între 2.000 şi 10.000 papile gustative. Cei care depăşesc acest număr, au un simţ al gustului foarte dezvoltat, simţind mult mai intens savoarea oricărui aliment consumat.