Tag Archives: bnr

17 Aprilie 1880 a fost înfiinţata Banca Naţională a României.

17 Apriilie 1880 a fost înfiinţata Banca Naţională a României.
In data de 17 apriilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.
Între anii 1900 – 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.
Regimul comunist a impus etatizarea BNR ]n anul 1946 şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor norme politice. În anul 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România.
Din anul 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.