Tag Archives: bulldog englezesc

Ştiaţi că… Bulldogul englez nu poate să înoate?

stiati_ca_bulldogul

Ştiaţi că… Bulldogul englez nu poate să înoate?
Datorită capului lor masiv, a corpului solid și a picioarelor scurte această rasă de câini are dificultăți în a se menține la suprafața apei.
Bulldogul englez este un câine de talie medie cu o alură masivă, cu un corp îndesat, musculos și greoi. Are picioarele scurte, dar sunt foarte puternice.
Pieptul este foarte lat, adânc și cu musculatura proeminentă. Craniul este foarte lat, pătrățos, cu fruntea teșită pe care pielea formează riduri.
Botul este scurt, lat și comprimat, maxilarul inferior ieșind vizibil în afară, iar buzele cărnoase atârnă flasc. Ochii mari, rotunzi, exoftalmici sunt plasați departe unul față de celălalt. Urechile mici sunt prinse sus, depărtate și purtate atârnat. Gâtul este scurt și masiv, acoperit cu o piele groasă, ce formează pliuri sub bărbie.
Parul este scurt, fin, neted și lucios, bine lipit de corp și de culoare bej, maron-roscat, dungat, alb si bălțat.