Tag Archives: curiozitati despre rusia

Ştiaţi că… Pe teritoriul Rusiei sunt valabile 9 fusuri orare?

stiati_ca_fusul_orar

Ştiaţi că… Pe teritoriul Rusiei sunt valabile 9 fusuri orare?
Un fus orar este o zonă pe Pământ în care este legal în vigoare aceeaşi oră, iar timpul aflat legal în vigoare într-un anumit loc este numit timp legal, oră legală, oră oficială sau, uneori, timp standard sau oră locală.
Timpul de referinţă pentru definirea fusurilor orare este timpul universal coordonat (UTC), care are la origine timpul civil al observatorului astronomic Royal Greenwich Observatory din Londra.
În acest moment, timpul universal coordonat este definit pe baza timpului atomic, cu nişte corecţii aplicate în vederea păstrării lui în sincronism cu rotația Pământului.
Termenul Greenwich Mean Time (GMT) este ambiguu în acest moment, putând desemna timpul universal coordonat, timpul civil al Observatorului din Greenwich, care diferă de UTC cu cel mult 0,9 secunde, sau timpul solar mediu al Observatorului din Greenwich, care este timpul civil plus 12 ore.
Astfel în Rusia, s-a adoptat în anul 2010 o hptărâre prin care se face trecerea la ora de vară şi revenirea la timpul iniţial, toamna, la fel ca în occident.
În prezent, ora la Kaliningrad este cu 3 ore înainte faţă de Timpul Universal Coordonat, UTC+3, urmată de Moscova, UTC+4, Ekaterinburg, UTC+6, Omsk, UTC+7, Krasnoiarsk, UTC+8, Irkutsk, UTC+9, Iakutsk, UTC+10, Vladivostok, UTC+11 şi Kamceatka, UTC+12. Regiunea Sahalin şi Republica Sakha se ghidează după câte două fusuri orare.

Ştiaţi că… Nikita Sergheevici Hrușciov a fost îndepărtat de la conducerea Uniunii Sovietice datorită comportamentului său?

stiati_ca_hruscov

Ştiaţi că… Nikita Sergheevici Hrușciov a fost îndepărtat de la conducerea Uniunii Sovietice datorită comportamentului său?
Hruşciov fost conducătorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin în anul 1953, a inițiat o serie de reforme și a șocat delegații la cel Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din anul 1956, atunci când a prezentat un Raport Secret prin care denunța “cultul personalității” care îl înconjurase pe Stalin, acuzându-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurări.
În anul 1958, Hrușciov i-a succedat lui Gheorghi Malenkov în funcția de premier și a devenit astfel șeful de necontestat atât al statului, cât și al partidului.
Hrușciov a fost considerat de către inamicii săi din Uniunea Sovietică drept un țăran necioplit și necivilizat, care avea reputația de a întrerupe vorbitorii pentru a-i insulta.
Biroul politic al Uniunii Sovietice l-a acuzat de ‘planificare utopică aiurită’ – referindu-se la politica schimbătoare pe care o promova. El a întrerupt în mod repetat conferința Organizației Națiunilor Unite din anul 1960, bătând cu pumnul în masă și țipând în limba rusă în timpul discursurilor.
Pe 29 septembrie 1960, Hrușciov a întrerupt de două ori discursul premierului britanic Harold Macmillan prin țipete și prin lovirea cu pumnul a mesei.
Hrușciov a devenit faimos pentru că a strigat președintelui american, Dwight D. Eisenhower: “Vă vom îngropa. Rachetele noastre puteau să nimerească o muscă deasupra teritoriului Statelor Unite”.
Înlocuirea lui Hrușciov s-a datorat în mare parte comportamentului său, care era văzut de elita partidului ca teribil de jenantă pe scena internațională.
După înlocuirea sa din funcţie, Hrușciov a fost arestat la domiciliu până la moartea sa din anul 1971.