• Știați că… Pe Marte se afla cel mai mare canion din sistemul nostru solar?

    stiati_ca_valles_marineris

    Știați că… Pe Marte se afla cel mai mare canion din sistemul nostru solar?
    Denumit Valles Marineris după numele navei spațiale care a explorat planeta Marte – Mariner 9, acesta este de fapt un sistem de canioane situat de-a lungul ecuatorului, pe partea de est a zonei vulcanice Tharsis și se întinde pe aproape un sfert din circumferința planetei.
    Sistemul Valles Marineris începe din partea de vest spre est având o lungime mai mare de 4000 de km, o lățime mai mare de 200 km și o adâncime de 7 km.
    Canionele sunt create de curgerea apelor, de vînt, de descompunerea rocilor, de eroziunea sau de mișcarea placilor tectonice. Au existat mai multe teorii privind formarea acestor canioane dar se pare că Valles Marineris a fost la început o uriașă “crăpătură” tectonică, mai apoi fiind lărgită prin eroziune. Mai mulți oameni de știință sunt de acord că a existat în trecut apă lichidă care curgea pe suprafața planetei Marte, iar alții susțin că aceste canioane s-au format prin retragerea magmei subterane.
    Conform studiilor alunecările de teren au lăsat numeroase depozite de rocă pe partea de jos a canionului ceea ce a contribuit la extinderea lui. Posibile declașatoare a alunecărilor de teren sunt cutremurele cauzate de evenimente de activitate sau de impact tectonic.
    Marele Canion din Statele Unite ale Amercii are o lungime de 9 ori mai mică decât Valles Marineris.
    Dacă s-ar fi aflat situat în America de Nord, Valles Marineris ar fi avut o întindere de la Oceanul Atlantic până la Pacific.

    Carmen

    arrow