Ştiaţi că… Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol a devenit moschee în anul 1453?
Cunoscută şi sub denumirea de Hagi Sofia, aceasta a fost iniţial o biserică creştin-ortodoxă construită de către Împăratul Constantin cel Mare în anul 325. Ulterior în anul 404 edificiul a ars într-un incendiu şi a fost reconstruit de către Teodosiu al II-lea în anul 415. Noua biserică a fost din nou arsă în timpul Răscoalei din anul 532.
Cladirea nouă a fost reconstruită sub supravegherea personală a Împăratului Iustinian I dar în timpul cutremurului din anul 986 a fost grav avariată. Restaurarea ei după cutremur a durat până în anul 994.
Biserica Sofia este foarte importantă pentru ortodoxia timpurie şi pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură şi acoperişul sunt de o mare importanţă artistică.
Iustinian a verificat personal lucrările la acest edificiu şi a fost cea mai mare catedrală construită vreodată în acele vremuri, ea rămânând cea mai mare catedrală timp de 1.000 de ani până la terminarea Catedralei din Sevilia.
Ultima ceremonie creştină a fost ţinută la data de 29 mai 1453. Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Cucerirea ei de otomani la căderea Constantinopolului este considerată una din cele mai mari tragedii ale creştinităţii de credinţa ortodoxă greacă.
Numele ei provine din greacă şi înseamnă “Biserica înţelepciunii sfinte a lui Dumnezeu”, dar este cunoscută şi ca “Sancta Sofia” în latină sau “Ayasofya” în limba turcă.